Sunt un om destul de răutăcios. Mereu am simţit nevoia să mă răzbun atunci când treaba era clară şi necesita acest fapt. Pe parcursul vieţii aceste resentimente s-au mai calmat, venindu-mi mintea la cap. Însă, uneori îmi pierd controlul şi devine absolut imposibil să nu mă iau de cel mai nevinovat om.
Nu se întâmplă des cu acei nevinovaţi, se întâmplă des cu cei vinovaţi, cărora am să le reproşez ceva. Nu îi pot scuti de acuzaţii şi nu mă pot opri din a spune acel cuvânt urât, folosit, ce-i drept, prea des. Nu e vorba de organe, nici de mame, nici de taţi. E ceva absolut normal, folosit cu accent britanic.
Pentru a continua acest articol în ton cu titlul, vreau să spun că eu respect cel mai mult discreţia. Chair dacă nu suntem buni prieteni, chiar dacă nu prea avem ce discuta, ţin foarte mult la ceea ce pleacă din gura omului respectiv.
Dacă simţi că ceea ce ţi-am spus nu e un subiect de dezbatere cu toţi, este normal să nu te apuci să vorbeşti despre asta când mă aflu şi cu alte persoane. Iar dacă o faci, fă-o în aşa fel încât ceilalţi să nu-şi dea seama că se ascunde ceva. E un lucru pe care toţi ar trebui să-l învăţăm la un moment dat. E o regulă de supravieţuire, că tot depindem din ce în ce mai mult de asta.
Când vă scăpaţi, toţi faceţi o faţă de nevinovaţi şi pe la spate, tot eu sunt cea care a greşit, ori… tot cel care nu a avut nicio vină, este inculpatul!
Şi- n acest caz, cine e prietenul rău?! Care nu se pricepe să fie cât de cât subtil?!
)
-ro_blue.png)
