Îmi plac/e

Oamenii care vorbesc singuri.

Oamenii care mănâncă pe stradă.

Sentimentul pe care l-am avut în zilele în care am refuzat să folosesc tehnologia.

Îmi place singurătatea.

Îmi place să mă duc singură la wc.

Îmi place să mă duc singură la magazin.

Îmi place să mă întorc singură acasă, eventual să mă mănânce câinii.

Îmi place că m-am reapucat de scris proză.

Îmi place să fac totul singură.

Îmi place să stau cu telefonul închis.

Îmi place să nu-mi pese.

Îmi plac consecinţele nepăsării mele.

Îmi place.

 

Convorbiri cu sufletul

Sulfetul: Adam

22minutes: Ioana

Adam: Nu mai gândi!

Ioana: Ce ai vrea să fac? Eşti prost.

Adam: Nu mai gândi sau nu te mai gândi la asta! Ce tot atâta chin pentru o treabă care oricum e trecătoare…

Ioana: Tu cu cine naiba ţii?

Adam: Cu cel care va câştiga, şi nu eşti tu câştigătorul.

Ioana: Nu ai altă treabă?! E marţi, du-te şi pregăteşte-te pentru că te ascultă la biologie. Ştii tu ce-ai făcut data trecută la ora ei.

Adam: Şi tu când te apuci de învăţat?

Ioana: Când nu mi s-o mai acri de tine.

Adam: Poate ai tu vreo problemă…

Ioana: Da, te suport prea bine.

Adam: O problemă mult mai importantă..

Ioana: ?!

Adam: Îţi e dor.

Ioana: ?!!!

Adam: Îţi e dor, ştiu eu.

Ioana: Treaba ta, du-te şi învaţă!

Adam: Nu. Nu plec până nu recunoşti. Ştiu prea bine despre ce vorbesc, de ce încerc să-ţi deschid ochii. Eşti oarbă şi proastă uneori. Mai mult decât proastă, îţi place să-ţi baţi joc de oameni, nici nu ştiu cum de ne suportăm.

Ioana: …nu ne suportăm.

Ioana: Şi-n plus, nu văd rostul. Spune-mi unde baţi ca să-ţi spun că nu mi-e teamă să te înfrunt.

Adam: Îţi e dor să fii EU!

Ioana: Hahahaaaaa, să-mi mie dor de tine?! Păi nici Eva nu te suporta!  De când ai dat vina pe ea pentru nefericirea mea, nici nu mai doreşte să se uite la tine. Cum să-mi fie dor…eşti patetic. I-ai rănit sentimentele şi tu vii acum să-mi spui că îmi bat joc de oameni? Apucă acel caiet de biologie şi dă-ţi tare în cap cu el, până realizezi că eşti mai prost decât mine.

Adam: O să-mi intre toată biologia aia în cap.

Ioana: Cu atât mai bine, mă scuteşti pe mine de o muncă nefolositoare.

Adam: Îmi stă în gât.

Ioana: Hai, spune-mi!

Adam: Crezi că vrea ceva de la tine?

Ioana: A vrut. I-a trecut.

Adam: Nu ai de unde şti…

Ioana: Ei nu, cum să nu ştiu. De parcă TU NU simţi!!!

Adam: Eu încă sper!

Ioana: Eu învăţ la biologie.

P.S  Articol scris după dorinţa copilului Lorelei

 

Mi-e absolut scârbă de Geoană

Pentru că l-am văzut în realitate şi o greaţă mai mare ca a lui nu cred că există.

Pentru că pe stadion sunt mulţi bărbaţi, femei, copii, ţărani, elevi care îl susţin.

Sfatul meu: daţi drumul la trafic!

 

Tu eşti Ioana?!

Băi, de la o vreme aflu ce lume mă citeşte. Şi asta fără să vreau. De exemplu, am aflat ca fosta mea dirigă mă citeşţe ( doamna, v-am prins!). Tot de la o vreme, ceva lume cu care nu ţin minte să fi avut un dialog mai lung de 5 minute,  îmi zice că am idei foarte drăguţe.

Apăi ce pot spune?! Că mă bucur, că da, eu sunt Ioana! B-).  Nu pot să spun decât că voi mai scrie…până când nu voi mai şti unde se află tastele.

 

Modelul nostru în viaţă

Mama, tata, bunicul, bunica, prietena mamei, prietenul tatălui, profesori, chiar şi prieteni. Bun, în legătură cu oamenii pe care vrem „să-i urmăm” avem idee. Dar cum e la capitolul: omul cu care să-ţi împarţi toată viaţă?!

Este un subiect pe care toţi îl dezbatem la un moment dat, fie din amuzament, fie din disperare sau doar ca să fie discutat.

Mă interesează câte persoane şi-au găsit un om care să corespundă cu cerinţele lor şi care să nu se fi adaptat la ceea ce au găsit.

Nu ştiu de partea cui să cad. Să mă declar încrezătoare şi să susţin faptul că majoritatea îşi găseşte ceva potrivit „ gândurilor” din copilărie…sau să  să rup cu dinţii fraza care ar spune că e imposibil.

Dar ce contează, vom aştepta răspunsul până când mă mărit eu. Atunci vă voi spune dacă merge toată treaba asta.

***

Pe mama n-am întrebat-o niciodată dacă tata era modelul perfect, nici nu m-a interesat. Şi nici pe tata nu l-am silit să-mi povestească cum a dat de mama. Răspunsul: „ la facultate şi atâta tot ”. Nici eu nu m-am gândit dacă toate „iubirile” mele corespund cu ceea ce visam eu. Cert este că în acele momente eram atât de aiurită încât totul era perfect. Abia după ce se termina realizam că, de fapt, povestea nu e ca-n filmul A walk to remember.Haha. Iar istoria continuă. Nu voi fi niciodată mulţumită cu ce-am avut, dacă găsesc ceva care să mă încânte mai mult.

Până ne oprim cu toţii la un mariaj.- Pentru mine este ca un bazin de înot. Când îi prinzi gustul, realizezi că nu poţi să înoţi prea mult în linie dreaptă pentru că te loveşti de perete. Într-adevăr, Ioanei îi surâde ideea de singurătate. Dar şi Ioana are modelul ei de soţ perfect.

Aşa că dacă e cineva care a găsit ceea ce îşi dorea, îl rog să îmi povestească momentul când a realizat că era ceea ce căuta. Până atunci, eu trăiesc în acelaşi stil haotic.

P.S Viaţă e faină!

 

Sunt un prieten rău ori voi sunteţi prietenii răi?!

Sunt un om destul de răutăcios. Mereu am simţit nevoia să mă răzbun atunci când treaba era clară şi necesita acest fapt. Pe parcursul vieţii aceste resentimente s-au mai calmat, venindu-mi mintea la cap. Însă, uneori  îmi pierd controlul şi devine absolut imposibil să nu mă iau de cel mai nevinovat om.

Nu se întâmplă des cu acei nevinovaţi, se întâmplă des cu cei vinovaţi, cărora am să le reproşez ceva. Nu îi pot scuti de acuzaţii şi nu mă pot opri din a spune acel cuvânt urât, folosit, ce-i drept, prea des. Nu e vorba de organe, nici de mame, nici de taţi. E ceva absolut normal, folosit cu accent britanic.

Pentru a continua acest articol în ton cu titlul, vreau să spun că eu respect cel mai mult discreţia. Chair dacă nu suntem buni prieteni, chiar dacă nu prea avem ce discuta, ţin foarte mult la ceea ce pleacă din gura omului respectiv.

Dacă simţi că ceea ce ţi-am spus nu e un subiect de dezbatere cu toţi, este normal să nu te apuci să vorbeşti despre asta când mă aflu şi cu alte persoane. Iar dacă o faci, fă-o în aşa fel încât ceilalţi să nu-şi dea seama că se ascunde ceva. E un lucru pe care toţi ar trebui să-l învăţăm la un moment dat. E o regulă de supravieţuire, că tot depindem din ce în ce mai mult de asta.

Când vă scăpaţi, toţi faceţi o faţă de nevinovaţi şi pe la spate, tot eu sunt cea care a greşit, ori… tot cel care nu a avut nicio vină, este inculpatul!

Şi- n acest caz, cine e prietenul rău?! Care nu se pricepe să fie cât de cât subtil?!

 

Numar norocos, 4!

Profa de mate m-a incununat astazi. Mi-a daruit unicul 4 din viata mea.

 

Dragi „lecturişti” ai blogului meu

Nu mă mut pe domeniu ro, şi nici com.:)) Dar azi dimineaţă am pus în ordine lista oamenilor pe care am avut norocul să îi întâlnesc prin acest blog.

Îmi pare bine că am realizat devreme că prin blog mi s-a mărit puţin gândirea, că lumea care mă citeşte mă şi apreciază în acelaşi timp şi că pot găsi mereu nişte sfaturi bune, indiferent de starea mea.

Aş aminti aici multă lume care m-a susţinut în tot ce am făcut şi am scris pe blog. Mi-am împărţit lumea reală cu cea virtuală, alături de voi.

Abia azi, după ce aseară mi s-a spus că sunt un blogger frustrat care scrie ca la 40 de ani, am zis că e bine să vă mulţumesc pentru că îmi suportaţi crizele de femeie care se îndreaptă vertiginos spre menopauză. )

Aşa că, dragi cititori, cu riscul de a părea perfidă, vă mulţumesc că sunteţi aici!

 

Lauda…nu miroase!

Este cumplit să fii lăudat dar tu să nu ştii cum să reacţionezi. Să te faci roşu la faţă şi să aştepţi să treacă timpul mai repede, să nu mai auzi toate acele cuvinte care pun toţi ochii pe tine, chiar şi pe ai celui adormit.

Este vorba de momentele în care te laudă cineva de o seamă cu tine, nu profesori sau oameni în toată firea, pe cale de moarte.

Eu nu ştiu cum să mă comport, ce să răspund atunci când mi se spune „bravo, a fost foarte frumos!”. Recurg la simplul „mulţumesc” şi încerc să ies din cercul care îmi spune aceste cuvinte.

Mă gândesc uneori că si atunci când laud eu pe cineva, îi zic felicitări şi îmi văd de drum, chiar dacă ar fi mai multe de zis. Astea toate din simplul motiv că mie nu-mi place să mi se facă astfel de aprecieri.

Aş vrea să mă laud indirect prin acest articol. Ca să vedeţi cine vă scrie, dar nu se poate aşa ceva. Ioana e sinceră când spune că nu se poate adapta la situaţiile când e lăudată întruna.

 

Blogroll-o obligaţie de bun simţ?!

Unii oameni te adaogă la blogroll. Bun, să înţeleg că obligaţia mea ar fi să îi adaog şi eu chiar dacă nu le citesc blogul?

Aşa observi că eşti scos după o săptămână de la blogroll…

Înseamnă că era neaparat nevoie ca eu să ridic în slăvi pe cel care m-a pus la blogroll, şi dacă nu fac asta risc să nu mai am link-ul pe pagina respectivului?!

Mi s-a întâmplat de multe ori să nu pun link-ul pe pagină ptr. că abia dacă fac faţă oamenilor care sunt deja pe blogul meu. People, nu poţi citi 3 milioane de bloguri!

La fel se întâmplă şi la link-urile care apar în articolele gen : „ X spune…”, şi apoi vezi o listă imensă cu link-uri şi cu titlurile unor articole, care ar însemna: „Haide, ţi-am pus acest link, fă şi tu ceva pentru mine!”

În cele ce am zis mai sus nu intră şi subiectul „link exchange”. Ăla, să-l bată dumnezeu, e vai de capul lui, mai ales atunci când îţi dă add pe mess doar ca să te întrebe dacă eşti de acord…bla,bla, când ar putea să-ţi zică asta pe blog. Dar în fine, ţin să spun că este deranjant, nu în maximele cuvântului, ci în sine. Dacă vrei să arăţi oamenilor că citeşti pe cineva anume, fii sincer. Nu aştepta să fii citit din obligaţie, cel puţin asta nu se va întâmpla la mine.

 

O săptămână ce mă ucide!

Nici nu a  început bine şi deja simt că înnebunesc.Cel mai probabil…o voi da în bară la un moment dat, ce naiba, sunt prea multe!

Proiecte, teste, nu ştiu ce alte prostii, de unde să le scot pe toate?!

 

Toate fetiţele au nevoie de un iubit

Mamă, fraţilor, şi iar nu mă iau de nimeni! Iar nu fac aluzii tâmpite, dar mi s-a pus pata aseara, când, mergând spre scena aia mare şi împuţiţă de la gară (ştiţi, e festivalul vinului), am început să văd o grămadă de fete, fetiţe cu prietenul care le ţinea de gât, de fund, de mai ştiu eu ce.

Deşi nu aveau nici 12 ani, nici măcar nu ştiau să meargă drept. Nu, ele erau aranjate, machiate, parfumate, că doar  e festivalul frumuseţii.

Probabil nu aş fi aberat aici degeaba, dacă nu mi-aş fi amintit în această minunată zi în care sigur mă ascultă la matematică şi dau test la fizică, că toate fetele de acolo stăteau până aşa de târziu, mâine şcoală…etc.

Niciodată nu am fost împotriva prieteniilor drăguţe, plimbări, flori, bombonele, ciocolată, chiar mi se părea un mod bun de a socializa.

Dar acum, când le vezi pline de ele, ca şi când ar fi studiat toată viaţa teoria evoluţionistă, îţi vine să le iei la un test de cultură generală, ca să nu zic ceva impertinent la adresa fetelor care iubesc!

Şi mai ciudat este că absenţa unui prieten denotă o lipsă de frumuseţe, de interes asupra băieţilor. Şi-atunci, cum să n-ai, fată, iubit!

 

Se poartă moda cititului

Mulţi ar spune: bun, şi ce are asta? Nici eu nu aş avea nimic împotrivă. Nu mă deranjează nici dacă un tânăr de cinşpe ani citeşte Platon, nici dacă citeşte pornografii. În primul rând, declar că nu mă deranjează datorită faptului că toţi avem dreptul la informare, din acest punct de vedere. Îi place şi înţelege, va citi în continuare. Nu îi place, se va apuca de altceva.

Ce nu suport eu se numeşte lauda.Atunci când aud vorbindu-se excesiv de o anumită carte sau un anumit autor. „Mamă, ce bun e autorul x, am citit toate cărţile lui. Tu ai citit? Ia spune-mi primul volum, în ce an a fost scris? Vai, da’ nu-ţi place?! Cum să nu-ţi placă, e cel mai bun scriitor ever!”

Şi nu m-ar enerva prea mult dacă nu mi s-ar repeta la o anumită perioadă aceeaşi chestiune.Foarte bine, vă place să citiţi, citiţi!, dar nu mă chinuiţi pe mine cu părerile voastre dacă nu prezint niciun interes asupra lor.

Aşa cum nu mă trezesc nici eu să vă vorbesc despre super cartea pe care o citesc acum, vă rog, nici voi nu mai veniţi cu opinii care nu mă fascinează de nicio culoare a curcubeului.

 

Sondaj de opinie!

În urma participării mele la cursurile de debate, vreau să fac un sondaj de opinie.În ce constă asta: trebuie să văd câţi oameni ar prefera să stea la sat sau la oraş, aşa că vă rog să votaţi sincer

 

Concert trupa 4 zile!

 

Eu nu urăsc oamenii

Monolog

Tata conduce repede, cel puţin aşa a condus de această dată. Stropii se loveau violent de geamuri, încercam să mă concentrez la un anumit sentiment. Nu puteam decât să ridic ochii şi să văd pădurea ce ne înconjura.

Ascultam Albinoni. Îmi năvăleau lacrimile în ochi.Nici nu aveam de ce să plâng. Mă chinuia panorama anticariatului lui Gurmăzescu. Nu aş mai fi plecat de acolo… iar acum mă aflam pe drumul ce ducea spre Focşani. Mă cuprinsese gelozia pe toţi ieşenii norocoşi, pe toţi cei care nu ştiu să aprecieze toate valorile oraşului lor. Am promis că mă voi întoarce cu prima ocazie, cu prima întâlnire literară.

Mi-au plăcut oamenii, nu i-am mai urât ca ultima mea vizită în Iaşi.Aş fi vrut să mă întorc, să opresc maşina şi să o iau încet înapoi, să dorm într-un parc din Copou, să tânjesc după toate exponatele din anticariat.

Să merg pe străzi…într-o iarnă rece şi cu multă zăpadă.Să am poze simple, nemodificate, să le privesc de fiecare dată când simt nevoia să mă reîntorc.

Continui să citesc, cu toate că este aproape imposibil să fiu atentă la acţiune.Culmea, citesc tocmai o carte de Teodoreanu.

 

Plec!

Îmi pare sincer rău că nu voi putea sta cu oamenii cărora le-am promis, dar aşa a fost să fie. Mă aşteaptă un drum spre Târgu Neamţ, Piatra Neamţ, Iaşi.Să ne vedem cu bine!

 

Nu-mi place să mă simt fără rost

Din păcate pentru acei care ard de nerăbdare să-mi dea cu ceva peste nas, acest articol nu e despre cât de prost mă simt eu în acest moment.Ori despre cât de sentimentală sunt în afara lumii virtuale.

E vorba de momentele în care simţi că nu poţi ajuta.Că ţi-ai dori, dar efectiv…nu ai idee cum!

Ieri mergeam spre casă.Eram amărâtă, chinuită, bătută de orele cretine din ziua de joi.Ascultam asta

   şi mă grăbeam spre casă.Când, am observat doi bărbaţi, unul îl ţinea de gât pe celălalt,  l-a pus la pământ şi cel de jos a început să tremure, să se zbată chiar sub ochii mei.

Întotdeauna m-am ferit de situaţiile în care nu am putut ajuta un om care se află într-o stare gravă.Ca în cazul de mai sus.

M-a oripilat, speriat, îngrozit ceea ce am văzut alaltăieri.Zăcea tremurând, dându-şi ochii peste cap, iar eu ascultam drăcia aia, neştiind cum să reacţionez.

Este inacceptabil să fiu nevoită să trec ca şi când nu s-ar întâmpla nimic, ca şi când nu aş şti că se întâmplă ceva rău.

Să mă calmez zicându-mi că toată treaba asta s-a întâmplat vizavi de spital iar în jur era lume care probabil ar fi ştiut cum să ajute?!

Luni mă duc să mă interesez la  Crucea Roşie ptr. cursurile de prim ajutor.Am zis!

 

Schimb de cărţi, duminică, orele 15, Cheers Pub Focşani!

Vă aşteptăm acolo, cu mic, cu mare, cu ce doriţi voi, cărţi manuale. O dau pe rime, deci avansez B-). În sfârşit, ideea este că s-a reînceput această activitate iar voi sunteţi invitaţi cu toţii.

Aşa că, duminică, la 3, în Cheers! Dacă e ptr prima dată, puteţi să mă întrebaţi tot ce doriţi.O zi mai bună decât a mea să aveţi!

 

Mi-am tras Facebook!

Doar că am uitat să vă mai spun.

După ce am renunţat cu mult timp în urmă la hi5, m-am gândit că Facebook este ceva mai serios, fără prea multe prostii (aplicaţii) care să îngreuneze încărcarea. Aşa că uitaţi ce-a rezultat:  sper să meargă:-s .

Mă simt mult mai mulţumită, nu mă mai bate lumea la cap cu cererile de prietenie, nu mai accept orice om, doar bloggeri, ca să mă dau mare.

Găsiţi şi poze, şi informaţii etc.

Baftă!