Se intampla uneori sa nu ai deloc chef.Sa treci pe langa niste lucruri care odata ti se pareau atat de importante, care inca detin o semnficatie dar care nu au rost intr-un anumit moment.Si atunci nu-ti vine nici macar sa regreti ca nu poti sa te bucuri de ceea ce-ti place.Doar te uiti in urma si tragi aer in piept, lasandu-l sa iasa ca si cand ar avea puterea sa scoata din tine fiecare remuscare.Dar dupa ce ne revenim, da peste noi regretul cumplit ca nu am stiut sa profitam cand a trebuit, ne intrebam ce demiurgii universului am avut si cum de putem fi atat de fraieri, cretini…si multe alte apelative.Sta in firea umana sa ne consideram batuti de soarta cand nimic nu merge, sa ne consideram norocosi cand am castigat la loto sau avem o familie frumoasa…sa ne plangem, sa ne bucuram, ba chiar sa innebunim.
   Am si eu zile de astea.Zile care ma sufoca in nervi si in stari deprimante, care nu-mi dau voie sa fiu eu, sa ma exprim asa cum simt.Ci ma tin strans legata de o stare de “melancolie laconica”.Si atunci, eu le dau voie tuturor sa profite de indispunerea mea, ii incurajez sa scoata de la mine ce vor, atata timp cat sunt in stare sa fiu calma si sa-i lamuresc.
   Ma enerveaza oamenii care nu stiu sa profite atunci cand pot si li se permite, care vor sa dea dovada de mult bun simt, ba chiar sa ajunga la o limita apoteotica.Li se pare efectiv inacceptabil sa fie indiscreti sau nu vor sa exagereze.Si asta chiar atunci cand sunt rugati sa dea totul pe fata.

  Ei bine, tocmai mi-am adus aminte de o poezioara care va va spune ca Ioana chiar e nebuna in acest moment dar…la naiba, am orice drept sa profit de vremea buna.

   De Mihnea Blidariu(Luna Amara)

   trist
trist
trist
astazi sunt trist tu si sufletul meu anarhist nu ne potrivim un chist 
ovarian asta e iubirea noastra de catran nenascatoare neroditoare nefloare 
nesoare
tu vrei o casa eu vreau toate casele tu suc pe terasa eu toate sucurile pe 
toate terasele ca testoasele gandurile tale se misca incet incet in valuri 
de aracet 
ale mele o iau la goana ca schumaher un mahar ne priveste de pe colt ma si 
vezi: un sot ca un bot de mamaliga bun de framantat dar atunci ceva in mine 
striga: frica frica frica, tine-ma in viata, sarutati-as obrazul putrezit nu 
inca n-am murit nu m-a depasit nimeni sunt pe locul unu trag cu tunu ca 
nebunu 
vreau toate cantecele sa spuna toate vietile tristetile ospetele si 
chefurile care se vor da 
in cinstea mea 
m i h n e a 
nu vreau televizor si seri linistite 
dimineti prafuite innacrite 
de praful roz din urechile romanilor 
semenii mei ar trebui sa se numeasca 
toti ioanitoaia 
si tara asta sa se numeasca strehaia 
de aceea sunt trist ca nu ma numesc ioanitoaia si nu 
traiesc in strehaia de aceea sunt trist ca-mi place miller 
si tie sadoveanu decanu te 
lauda ii place de curul tau de filoloaga nu stie ca esti oloaga ca noi toti 
de aceea 
sunt trist: 
ca nu pot sa-mi pun picioarele la loc ca nu pot sa-mi scot praful roz din 
urechi sunetele vechi sa le uit sa n-ascult sedinte de partid transferate in 
scoala pe strada la facultate acasa in pat m-am saturat gata plec… 
am sa trec pe la 
tine tine-te bine sa-ti aduc cravata de pionier. e tot ce-ti cer:accepta ca 
suntem pionieri inca 
si ca tovarasa s-a infiltrat in sexele noastre si ne vorbeste 
despre munca…