Mamă, fraţilor, şi iar nu mă iau de nimeni! Iar nu fac aluzii tâmpite, dar mi s-a pus pata aseara, când, mergând spre scena aia mare şi împuţiţă de la gară (ştiţi, e festivalul vinului), am început să văd o grămadă de fete, fetiţe cu prietenul care le ţinea de gât, de fund, de mai ştiu eu ce.
Deşi nu aveau nici 12 ani, nici măcar nu ştiau să meargă drept. Nu, ele erau aranjate, machiate, parfumate, că doar e festivalul frumuseţii.
Probabil nu aş fi aberat aici degeaba, dacă nu mi-aş fi amintit în această minunată zi în care sigur mă ascultă la matematică şi dau test la fizică, că toate fetele de acolo stăteau până aşa de târziu, mâine şcoală…etc.
Niciodată nu am fost împotriva prieteniilor drăguţe, plimbări, flori, bombonele, ciocolată, chiar mi se părea un mod bun de a socializa.
Dar acum, când le vezi pline de ele, ca şi când ar fi studiat toată viaţa teoria evoluţionistă, îţi vine să le iei la un test de cultură generală, ca să nu zic ceva impertinent la adresa fetelor care iubesc!
Şi mai ciudat este că absenţa unui prieten denotă o lipsă de frumuseţe, de interes asupra băieţilor. Şi-atunci, cum să n-ai, fată, iubit!
